Ultima suflare de toamna, respiratia unui dragon…

Nu sti daca este unul matur, unul inca necopt sau doar un pui, pentru ca suflul zilelor oscileaza intre fierbinteala soarelui varatic, cu galben crom, caldutul molcom de toamna pura, cu ocru-ruginiu si recele viu de primavara, cu bleu-ciel.

E doar un singur dragon ce-ncearca sa se maturizeze. Inca mai poseda teribilismul verii, naivitatea primaverii si inca nu vrea sa accepte intelepciunea toamnei. Se zbate cu fervoare acum, pentru ca zilele de toamna trec, vrea sa se adapteze.

Va trebui sa capete forta, hotarare, tais in privire, va trebui sa stie cand si ce sa urasca, va trebui sa stie de ce si pentru cine sa lase armura in liniste, in siguranta…

Va fi argintiu, cu ochi de cer clar si va sulfa pe nari ceata mistica, nor de zapada necondensata.

Cand va veni iarna, alb de titan, aripile-i vor fi intinse, umbra-i va fi de doua ori mai mare iar ochii mai patrunzatori. Va fi invincibil iar unora dintre noi ne va fi frig…

Din cand in cand o raza de soare. Dragonul viseaza, sau sta retras cateva clipe in scoarta unui copac legendar. Pentru el sunt doar franturi de moment, nostalgice…pentru noi - o eternitate.

Odata cu existenta sa, ceasul a inceput sa ticaie cu-adevarat.Banala impartire a timpului cu forma sa simetrica dispare, orele se transforma in minute, lunile in zile si anii in secunde. Timpul trece cu o viteza uimitoare sau stagneaza.  Dragonul e treaz sau viseaza…